Harsani Alexandru

”Pasiunea pentru zootehnie a început încă din copilărie. Astfel, deținând în familie o fermă mixtă de ovine și suine, dar și culturi agricole, totul a decurs firesc și pe o pantă ascendentă. După absolvirea liceului, am început să caut universități de profil, iar citind pe internet despre USAMV Cluj-Napoca, mi-am dat seama că Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii din Cluj-Napoca ar putea fi alegerea ideală.
Ca student la Zootehnie, mi-am dorit să mă dezvolt pe plan profesional, să aprofundez și să cunosc în detaliu arta profesiei de inginer zootenist, iar aici am descoperit:
– Cadre didactice care au dat dovadă de un profesionalism desăvârșit în ceea ce privește predarea materiilor și implicarea acestora pentru formarea studentului ca un viitor specialist.
– Oportunitățile pe care facultatea le pune la dispoziția studentului pentru efectuarea stagiilor de practică, atât la Stațiuna Didactică a USAMV – Ferma Cojocna – USAMV Cluj-Napoca, cât și prin colaborare cu alte societăți.
– Posibilitatea de a participa la diferite proiecte, cum a fost ”Tânăr român, fermier european”, la care am participat și eu, și care ne-a oferit posibilitatea de a pleca la Bruxelles și de a vizita Parlamentul European și ferme din Belgia.
– Vizite din cadrul disciplinelor la ferme din jud. Cluj și din țară.
– Participarea la diferite concursuri între universitățile de profil din țară, cum este ”Agronomiada” sau ”Concursul de nutriție animală”.
– Campusul universitar, sălile de curs, dotările din laboratoare, mecanizarea etc., toate acestea cumulate oferă studentului posibilitatea de a studia fiecare componentă a pregătirii de specialitate în detaliu și la un nivel ridicat.
În prezent, după absolvirea Facultății de Zootehnie și Biotehnologii, cu titulatura de șef de promoție și practicarea meseriei de inginer zootehnist, sunt foarte mulțumit că am ales să urmez această facultate. După finalizarea studiilor am avut oportunități favorabile pentru angajare. Astfel, începând din luna septembrie 2019 am fost angajat de către compania Smithfield România din Timișoara, în funcția de inginer zootehnist, iar după 6 luni, am avansat în funcția de Area Manager, în același timp continuând și cu afacerea de familie.
În final, doresc să vă încurajez să urmați cu cea mai mare încredere studiile universitare în cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii din Cluj-Napoca, iar pe parcursul studiilor și la finalizarea acestora, cred că o să fiți mulțumiți pentru alegerea făcută și o să aveți parte de multe oportunități! Mult succes!”.
Alexandru Harșani, Zootehnie
Sari la conținut